Găurile negre aruncă vapori de apă în spaţiu
Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată dovadă a existenţei apei în Univers şi cred că vaporii de apă sunt prezenţi într-un jet emis de o gaură neagră uriaşă, dintr-o galaxie la miliarde de ani lumină depărtare.
Descoperirea făcută de o echipă mixtă formată din europeni şi americani a fost anunţată în cadrul convenţiei European Week of Astronomy and Space Science.
Apa era emisă de către gaura neagră când Universul avea doar 2,5 miliarde de ani şi poate fi văzută, datorită lungimii de undă specifice, la distanţe foarte mari în spaţiu.
Vaporii sunt observaţi printr-un maser (dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiaţiei electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare). „Am urmărit apa prin maser în fiecare lună de la detecţie şi am văzut un semnal stabil”, a declarat Dr. John McKean de la Institutul de Radio Astronomie din Olanda.
„Această descoperire susţine teoria noastră iniţială că apa se găsea la început în jeturile găurilor negre şi mai puţin probabil în discurile gazoase care le înconjurau”, a mai afirmat McKean.