Gascoigne: "Alcoolul m-a făcut să cred că papagalii de jucărie erau reali"
Fostul internaţional englez Paul Gascoigne a declarat că în perioada în care era dependent de alcool a devenit atât de confuz şi rupt de realitate, încât a ajuns să creadă că doi pagagali de jucărie erau adevăraţi şi îi considera cei mai buni prieteni din lume, informează "The Telegraph".
Gascoigne a mai spus că în acea perioadă a prizat şi cocaină, fapt care l-a bulversat atât de puternic, încât a crezut că cei doi papagali de jucărie pe care îi avea erau adevăraţi: "Era vorba despre doi papagali de jucărie care puteau să reproducă sunetele pe care le înregistrau. La un moment dat, aveam impresia că erau singurii oameni care vorbeau cu mine. Am început să cred că cei doi papagali erau adevăraţi, iar o dată, chiar am comandat trei halbe de bere, una pentru mine, şi două pentru ei".
Fostul fotbalist a povestit cum, într-o zi, l-a sunat pe tatăl său pentru a-l anunţa că joacă şah cu foştii preşedinţi ai Statelor Unite, George Bush şi Bill Clinton, în faţa unei mulţimi la Madison Square Garden: "Numai Dumnezeu ştie cea a fost în capul meu la acea vreme. Nici măcar nu aveam o tablă de şah. L-am sunat pe tata şi i-am spus că mă pregătesc pentru o partidă de şah cu Bush şi Clinton. Trăiam într-o lume imaginară".
"Gazza", acum în vârstă de 41 de ani, susţine că se află în proces de reabilitare şi că nu a mai consumat alcool în ultimele trei luni: "Eram la un pas de abis, dar acum viitorul pare a fi unul bun pentru mine. Nu pot să afirm că nu voi mai bea niciodată, însă pot să spun că azi nu am băut şi nici mâine nu o voi face".