MENIU

Gardianul ieşean acuzat de trafic de droguri a fost arestat preventiv

Foto: RTV

Agentul şef adjunct al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi Costel Sângepanu, acuzat de trafic de droguri, a fost arestat preventiv luni seară, pentru o perioadă de 29 de zile, în urma unei decizii a judecătorilor de la Tribunalul Iaşi

Avocata lui Sângepanu, Claudia Ciofu, a declarat că va formula recurs la sentinţa magistraţilor, ea afirmând că agentul şef adjunct de la penitenciar este nevinovat.

Procurorii DIICOT l-au reţinut pe Sângepanu duminică, la poarta Penitenciarului Iaşi, după ce au descoperit asupra acestuia 1,5 grame cannabis, într-un plic ascuns în încălţăminte. Acesta a fost controlat cu aparatul cu raze X, după ce şeful Penitenciarului a sesizat DIICOT cu privire la unele suspiciuni legate de natura relaţiilor întreţinute de Sângepanu cu anumite persoane condamnate la pedepse privative de libertate.

Gardianul ieşean a declarat anchetatorilor că a găsit plicul în casa scării unde locuieşte şi a crezut că acesta conţine bani, fapt pentru care l-a păstrat. Sângepanu nu a explicat însă motivul pentru care a pus plicul în încălţăminte.

Agentul şef adjunct Sângepanu era repartizat să execute serviciul de supraveghere în cadrul Secţiei a VII-a de deţinere de maximă siguranţă din cadrul Penitenciarului Iaşi.
Mai multe articole despre:
penitenciar Iaşi arest canabis gardian