GarantiBank acordă credite şi depozite cu dobânzi mai avantajoase pentru bugetari
GarantiBank lansează o ofertă pentru persoanele angajate în sectorul public, formată din produse de creditare, pentru care dobânda este redusă cu 1%, respectiv din produse de economisire pentru care dobânda este cu 1% mai mare, a anunţat luni banca.
Astfel, "în perioada 11 mai – 31 decembrie 2009, angajaţii din sectorul public care solicită orice tip de credit primesc o dobândă redusă cu 1% faţă de dobânda în vigoare la momentul contractării creditului", se mai precizează în comunicatul GarantiBank.
De asemenea, pentru orice depozit constituit până la sfârşitul anului 2009, dobânda va fi cu 1% mai mare, indiferent de perioada pentru care a fost constituit depozitul.
Cel de-al treilea beneficiu este un bonus gratuit de 50 lei, acordat în momentul activării cardului de credit Bonus Card.
"Oferta lansată astăzi (luni, n.r.) se adresează exclusiv angajaţilor din sectorul de stat, indiferent de domeniul de activitate al acestora. De acum, cei care îşi desfaşoară activitatea în domenii precum sănătate, educaţie, armată, poliţie, justiţie, administraţie publică vor găsi la GarantiBank o ofertă dedicată, constând în costuri reduse pentru întreaga gamă de credite şi dobanzi mai mari pentru toate tipurile de produse de economisire", a declarat Okan Yurtsever, directorul departamentului de retail al băncii.