MENIU

Găbudeanu a discutat cu preşedintele Băsescu joi, la Cotroceni, despre contractul încheiat cu Sterling

Foto: RTV

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) a fost chemat joi, la Palatul Cotroceni, de către şeful statului, Traian Băsescu, pentru a da amănunte legate de contractul încheiat cu Sterling Resources şi ANRM.

"Am fost şi eu surprins când m-a chemat ieri, la Cotroceni, preşedintele Băsescu. Mi-a cerut amănunte despre contractul încheiat cu Sterling Resources. Nu a fost vorba de altceva. Chiar mi-a spus că dânsul nu înţelege de ce a fost creat tot acest scandal mediatic", a declarat, vineri, fostul preşedinte al ANRM.

Invitaţia a fost făcută după ce Bogdan Găbudeanu a fost demis din funcţia de preşedinte al ANRM.

Premierul Emil Boc l-a demis, miercuri, pe Bogdan Găbudeanu din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi a semnat decizia de numire în această funcţie a lui Gelu Agafiel Mărăcineanu.

Acordul petrolier pentru perimetrele XIII Pelican şi XV Midia a fost semnat la data de 6 august 1992, de ANRM şi Sterling Resources, în baza Legii nr. 64/1992 privind acordarea unor facilităţi pentru atragerea de capital străin în domeniul explorării şi exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze, şi a fost aprobat prin HG nr. 570/1992. Acordul petrolier acoperă o suprafaţă totală de aproximativ 4.119 km pătraţi şi a fost adjudecat ca urmare a unei licitaţii internaţionale şi este un contract pe riscul şi cheltuiala exclusivă a investitorului, precizează reprezentanţii Sterling Resources.

Potrivit datelor furnizate de companie, Sterling Resources Ltd. este o companie canadiană cu sediul la Calgary, Provincia Alberta. Investitorul Sterling Resources Ltd. este listat la bursa din Toronto TSX Venture Exchange, acţiunile sale tranzacţionându-se sub simbolul “SLG”. Sterling Resources Ltd. desfăşoară operaţiuni petroliere în Marea Britanie (atât în Marea Nordului cât şi pe uscat), în Franţa şi în România (atât pe uscat – Perimetrul Sud Craiova, cât şi în Marea Neagra – Perimetrele Pelican şi Midia). Compania deţine o cotă de participare în perimetrele Pelican şi Midia începând cu aprilie 1997, cota care, în prezent, este de 100%.

ANRM este instituţia guvernamentală responsabilă cu acordarea licenţelor de exploatare minieră. Agenţia se află sub coordonarea directă a Guvernului României.