MENIU

Gabriel Popoviciu nu ar putea influenţa desfăşurarea procesului penal, arată Curtea de Apel

Foto: NewsIn

Curtea de Apel Bucureşti arată, în motivarea deciziei din 1 iunie, când a revocat interdicţia de a nu părăsi ţara pentru omul de afaceri Gabriel Popoviciu, că nu există elemente care să ducă la convingerea că acesta ar îngreuna buna desfăşurare a procesului penal.

De asemenea, instanţa arată că Popoviciu nu influenţează negativ alte părţi din dosarul în care este cercetat deoarece "şi până în prezent inculpatul a avut posibilitatea să ia legătura cu toate părţile din dosar".

Gabriel Popoviciu a respectat obligaţiile ce i-au fost impuse de instanţă, nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului şi nici să părăsească în mod fraudulos ţara, se mai arată în motivarea Curţii de Apel. "Este adevărat că în cauză sunt indicii şi date temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, dar revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara nu este de natură să împiedice buna desfăşurare a procesului", susţin magistraţii instanţei.

În concluzie, arată Curtea de Apel Bucureşti, procurorii nu au dovedit cum ar putea Popoviciu să influenţeze negativ desfăşurarea procesului şi menţionează că susţinerile lui Popoviciu referitoare la necesitatea prezenţei sale în străinătate pentru afaceri "sunt plauzibile".  

Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, 1 iunie, plângerea formulată de Gabriel Popoviciu, în dosarul în care este anchetat de DNA alături de fostul şef al DGIPI, Cornel Şerban, împotriva ordonanţei procurorilor de prelungire a interdicţiei de a părăsi ţara.

Instanţa trebuia să judece plângerea lui Popoviciu pe 22 mai, dar potrivit avocatului Dan Apostol, procesul a fost amânat pentru 1 iunie din cauză că DNA nu a trimis instanţei dosarul de urmărire penală a omului de afaceri.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, la sfârşitul lunii aprilie, plângerea făcută de fostul şef al DGIPI Cornel Şerban împotriva ordonanţei procurorilor DNA prin care i-a fost prelungită cu 30 de zile interdicţia de a părăsi ţara. Curtea de Apel Bucureşti a decis, tot atunci, să respingă plângerile formulate de Gabriel Popoviciu şi Petru Pitcovici împotriva rezoluţiilor procurorilor prin care li s-a prelungit interdicţia de a părăsi ţara.

Mai multe articole despre:
DNA proces DGIPI Cornel Şerban Gabriel Popoviciu