MENIU

Gabriel Klimowicz: 50% minciună, 50% prostie

Foto: Gardianul

Preşedintele României a ieşit zilele trecute la televizor pentru a ne convinge că, deşi şi-a asumat răspunderea, “alături de clasa politică”, pentru promulgarea legii aberante de creştere a salariilor profesorilor cu 50%, nu este el vinovat. De fapt, a fost “dezinformat” de fostul premier Tăriceanu, care spunea că sunt alocaţi 6% din PIB pentru educaţie şi, de fapt, erau doar 4%, restul fiind din surse proprii. Că nu putea să nu promulge legea din moment ce fusese declarată constituţională de Curtea Constituţională (unde fusese atacată tot de Tăriceanu). Ce ţară e aceea în care primul-ministru îl dezinformează pe preşedinte, iar preşedintele ia o decizie greşită pe baza acelei dezinformări? E halucinant. Dar trăim în România. Deci, Tăriceanu, cel acuzat în repetate rânduri că face pomeni electorale atunci când creştea pensiile şi salariile (e vorba despre creşteri reale, despre bani reali, care au intrat în buzunarele românilor, nu despre jocuri de imagine), se pusese cu copitele în pragul fericirii profesorilor şi nu voia să le mărească cu 50% salariile, chiar cu o lună înainte de alegeri.

 

Citeşte mai mult în Gardianul

Mai multe articole despre:
premier preşedinte prostie minciuna