MENIU

Gabi Tamaş: Ne-am crezut mai buni, dar a fost doar o iluzie

Foto: NewsIn

Căpitanul dinamovist Gabriel Tamaş spune că rezultatul final al meciului cu Galatasaray este o consecinţă a diferenţei de valoare şi de experienţă dintre cele două echipe.

"Ne-am făcut iluzii degeaba, am crezut că suntem mai buni şi că vom învinge, dar s-a văzut diferenţa. Scorul vorbeşte. Poate am avut mai multe ocazii, mai ales în prima repriză, dar la sfârşit a fost 4-1. Acum ne gândim la Bistriţa, iar abia apoi la returul cu Galatasaray", a spus Tamaş, la Pro TV.

"A fost greu pentru că am jucat cu o echipă experimentată. Avem şanse, trebuie să batem pe Galatasaray în retur şi vedem după aceea. Sunt optimist în privinţa calificării, pentru că nimic nu este exclus în fotbal", a afirmat marcatorul golului celor de la Dinamo, Ousmane N'Doye.

Portarul Emilian Dolha îşi reproşează primirea golurilor unu şi trei şi crede că şi la penalty-ul transformat de Elano ar fi putut face mai mult: "La portari, orice ezitare, cât de mică, orice greşeală, orice decizie proastă luată într-o fracţiune de secundă se vede. Eu azi am făcut şi lucruri bune, şi mai puţin bune, cum a fost la primul şi al treilea gol. Aş fi putut face mai mult. Chiar şi la golul patru. Au experienţă, fotbalişti de calitate".

Dinamo a pierdut cu scorul de 1-4 meciul disputat, joi, în deplasare, cu Galatasaray, în etapa a treia a grupei F din Liga Europa.