MENIU

Gabi Balint: "Norocul avut la Târgu Jiu s-a întors împotriva noastră cu Gaz Metan"

Foto: www.onlinesport.ro

Tehnicianul formaţiei FC Timişoara, Gabi Balint, a afirmat, sâmbătă, că este dezamăgit de remiza de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş, deoarece era un meci care nu trebuia ratat şi consideră că jucătorii săi nu sunt obişnuiţi cu presiunea rezultatului.

"Norocul avut etapa trecută la Târgu Jiu s-a întors împotriva noastră cu Gaz Metan. În prima repriză am jucat mai bine, dar în partea secundă jucătorii s-au crispat pentru că nu am marcat, au început din nou mingile lungi şi să pierdem faze. Nu aveam voie să pierdem aceste puncte, e foarte grav că atacanţii nu reuşesc să înscrie. Sunt mulţumit de apărare, în rest de la mijloc în sus suferim foarte mult. La un moment dat, ne-am hazardat în atac, nu s-a mai ţinut cont de tactică. Băieţii nu sunt obişnuiţi cu presiunea", a spus Balint.

Patronul Marian Iancu a precizat că nu are ce să reproşeze echipei în disputa cu Gaz Metan Mediaş deoarece au lipsit mai mulţi jucători de bază: "Am avut multă neşansă şi totul a pornit de la absenţele din lot. Jucătorii la care a apelat Gabi sunt de valoare, dar s-a văzut lipsa de omogenitate. Fiecare a dorit să se evidenţieze personal decât colectiv. Gabi trebuie să regleze pentru că urmează două meciuri cu aşa-zişi outsideri. Trebuie să ne reorganizăm repede. Nu pot să fiu supărat individual, pur şi simplu nu am avut şansă. Sunt supărat că am pierdut două puncte cu Mediaş, asta este".

De partea cealaltă, antrenorul medieşenilor, Cristian Pustai, s-a declarat mulţumit doar într-o oarecare măsură pentru remiza obţinută pe terenul Timişoarei şi îşi doreşte foarte mult ca gruparea bănăţeană să ia titlul în acest sezon. "Sunt un antrenor fericit, sunt bucuros pentru un punct, dar trist că l-am câştigat tocmai la Timişoara. Mi-aş dori să fie campioana. Noi suntem aceeaşi echipă, când mai slabă, când mai bună. În acest meci, am avut perioade în care am fost dominaţi categoric, puteam să şi înscriem, dar să nu exagerăm. Am obţinut un punct de moral, bun doar în clasamentul adevărului", a opinat acesta.

FC Timişoara a reuşit sâmbătă doar o remiză albă cu Gaz Metan Mediaş, deşi pe teren s-au întâlnit echipa cu cele mai multe goluri marcate şi formaţia cu cele mai multe goluri primite în acest sezon al Ligii I.