MENIU

Furturile de cărbune din Valea Jiului s-au înmulţit simţitor

Acţionează în grup şi nu se tem de nimeni şi de nimic. Au devenit specialişti în ceea ce fac şi au de multe ori, de partea lor, oamenii legii. Este vorba despre hoţii din vagoanele care transportă cărbune în Valea Jiului, de la mine spre termocentrale. Numărul furturilor s-a înmulţit, iar autorităţile pun fenomenul pe seama sărăciei din zonă.

În comunităţile sărace din Valea Jiului, furtul de cărbune a devenit un mod de viaţă. Oamenii se protejează între ei şi sunt dispuşi la orice ca să se apere. Când sunt mai mulţi hoţi, aceştia reuşesc să golească un vagon în doar câteva zeci de minute. În tot acest timp, autorităţile nu pot sau nu vor să-i prindă.

Cărbunele furat este cel mai adesea vândut. Dacă nu, este folosit pentru încălzirea locuinţelor. Nimeni nu este eliminat din acest sistem, nici măcar copiii. \"Instanţa din Petroşani a soluţionat până acum 12 dosare penale privind furtul de cărbune şi alte 25 de persoane sunt cercetate pentru furt calificat\", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.