MENIU

Furtună puternică în mai multe oraşe din ţară

Foto: wordpress.com
Mai multe zone ale ţării au fost afectate de furtuni puternice

Timp de o jumătate de oră a plouat torenţial, iar vântul a bătut cu putere, pe 17 iunie, la Braşov. O casă din cartierul Schei riscă să se prăbuşească, după ce torentele formate au distrus zidul de rezistenţă al imobilului.

După ce zidul de rezistenţă s-a prăbuşit, clădirea a rămas suspendată deasupra râpei. Cei trei locatari blocaţi în casă au fost coborâţi de pompieri. În cartierul Stupini, un trăsnet a aprins acoperişul unui imobil. În casa aflată încă în construcţie nu se afla nicio persoană.

Şi în Timişoara, ploaia, grindina şi vântul puternic au avariat câteva maşini din Complexul Studenţesc. Un acoperiş smuls de pe un bloc a zgâriat câteva maşini şi apoi s-a oprit într-un punct termic.

Şi la Lugoj furtuna puternică a smuls un acoperiş de pe un bloc care a căzut peste cel puţin zece maşini parcate în jurul clădirii. 

La Deva, o ploaie torenţială a făcut ca în mai puţin de jumătate de oră în zonele joase ale oraşului apa să ajungă până la zece centimetri pe stradă.