MENIU

Furnizorii de produse sanitare vor opri livrările către mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară

Foto: NewsIn
Mihnea Grecu, preşedintele AFPM: Măsura noastră este să sistăm furnizarea de produse medicale către şase spitale din ţară

Furnizorii de produse medicale îşi vor opri livrările către mai multe spitale din ţară, printre care Spitalul Colentina din Capitală, Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş şi Spitalul Judeţean "Sf. Spiridon" Iaşi, din cauza datoriilor pe care acestea le au faţă de companiile furnizoare.

Potrivit Asociaţiei Furnizorilor de Produse Medicale (AFPM), datoriile spitalelor către companiile membre ale asociaţiei se ridică la peste 85 de milioane de euro.

"Toată lumea recunoaşte atât prin declaraţii cât şi verbal că avem dreptate, ne sunt acceptate ca principiu propunerile, dar nu s-a luat nicio măsură concretă de rezolvare a acestei situaţii. Cu toată înţelegerea pe care furnizorii de materiale sanitare au avut-o şi o au pentru problemele sistemului sanitar din România, dacă nu va exista o reacţie imediată a factorilor de decizie la semnalul de alarmă pe care îl tragem, companiile membre ale Asociaţiei vor opri livrările către spitale. Orice blocaj pe piaţă riscă să creeze dezechilibru iar pe termen lung va duce la repercursiuni grave. În aceste condiţii sperăm într-o soluţionare cât mai rapidă a acestor diferende", au precizat reprezentanţii AFPM.

Funizorii de medicamente şi produse medicale au adăugat că, deocamdată, vor continua livrarea de produse pentru toate urgenţele medicale.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Irinel Popescu, a declarat că a făcut apel la firmele furnizoare de medicamente şi materiale sanitare să înţeleagă faptul că sistemul de sănătate este afectat de criza economică şi să continue aprovizionarea spitalelor, pentru ca sănătatea pacienţilor să nu fie pusă în pericol.

CNAS a obţinut, la începutul lunii iunie, o suplimentare de fonduri a asigurărilor de sănătate de 21,3 milioane de lei, de la Ministerul Finanţelor, pentru a asigura finanţarea spitalelor de urgenţă şi a serviciilor de ambulanţă.

"Suma pe care am obţinut-o este jumătate din cât am cerut şi sperăm să primim aprobare şi pentru restul banilor, pentru ca spitalele să nu ajungă în colaps. Din banii primiţi vom reuşi să credităm spitalele de urgenţă şi serviciile de ambulanţă, care sunt vitale pentru sistemul sanitar", a declarat, joi, Irinel Popescu.

Pe de altă parte, Irinel Popescu s-a arătat îngrijorat de faptul că rata şomajului este în creştere, ceea ce duce la scăderea contribuţiilor la Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate.
Mai multe articole despre:
spitale datorii livrări furnizori produse medicale