Fundaşul Laurenţiu Rus va fi testat de Dario Bonetti
Fundaşul grupării Liberty Salonta, Laurenţiu Rus, se va prezenta de vineri la antrenamentele lui Dinamo şi va fi testat de tehnicianul Dario Bonetti în perioada următoare.
În vârstă de 24 de ani, Rus evoluează pe postul de fundaş dreapta şi în sezonul trecut al ligii secunde a marcat un gol pentru Liberty Salonta, patronată de unul dintre apropiaţii grupării din Ştefan cel Mare, Marius Vizer.