Frauda Madoff a afectat circa trei milioane de persoane
Escrocheria Madoff ar putea avea circa trei milioane de victime directe şi indirecte pe plan mondial, a estimat marţi un cabinet de avocatură spaniol, ce a depus plângere în Statele Unite, relatează AFP.
"Potrivit calculelor noastre, cel puţin trei milioane de persoane au fost afectate de afacerea Madoff, trei milioane de particulari, care ar putea fi afectaţi direct sau indirect", a declarat cu ocazia unei conferinţe de presă Javier Cremades, de la cabinetul de avocatură Cremades & Calvo Sotelo.
Avocatul a atras atenţia că estimarea a fost făcută folosind datele de la 13 cabinete de avocatură din lume, însărcinate cu apărarea victimelor din 25 de ţări.
Investitorul american Bernard Madoff este acuzat că a derulat o schemă Ponzi de 50 miliarde dolari. O astfel de schemă este un vehicul ilegal de investiţii care aduce câştiguri investitorilor mai vechi cu bani de la noi investitori şi care depinde de o serie constantă de noi investiţii.
Mii de oameni, care au investit alături de Madoff prin intermediul clienţilor firmei, i-au încredinţat traderului sume de miliarde de dolari, spun experţii financiari.