Fraudă de 4,8 milioane de euro la pensiile de invaliditate
Peste 1.400 de pensionari pentru invaliditate au fost obligaţi să returneze sumele primite, în valoare de peste şapte milioane de dolari (aproximativ 4,8 mil. euro), după ce autorităţile au constatat că nu îndeplineau criteriile de pensionare pe caz de boală.
Casa Naţională de Pensii, în colaborare cu poliţia, a demarat un control în judeţul Dâmboviţa, unde autorităţile aveau suspiciuni că pensiile de invaliditate se obţin în mod fraudulos.
“Am început prin verificarea a 3.000 de dosare, controlul fiind încă în derulare, aşa că nu avem cifre exacte în acest moment. Mai avem de verificat aproximativ 900 de dosare, dar am constatat că destul de multe pensii au fost obţinute fraudulos”, a declarat pentru Business Standard preşedintele Casei Naţionale de Pensii (CNPAS), Doina Pârcălabu. Citeşte mai mult în Business Standard