Franţa confirmă că doi consilieri ai săi au fost răpiţi la Mogadiscio
Ministerul francez de Externe a confirmat că doi consilieri ai săi au fost răpiţi marţi la Mogadiscio, unde lucrau pe probleme de securitate împreună cu Guvernul federal.
"Ei ajutau în materie de securitate guvernul federal de tranziţie al preşedintelui Sheikh Sharif. Imediat ce această informaţie a fost cunoscută, toate serviciile statului s-au mobiizat, la fel ca şi ambasada noastră la Nairobi, competentă şi în Somalia", adaugă comunicatul.
Ministerul nu a dat detalii despre identitatea celor doi, dacă sunt militari sau civili sau de cât timp se află în Somalia.
Un înalt oficial somalez declarase anterior că cei doi străini răpiţi la Mogadiscio sunt francezi care lucrează pentru serviciile de informaţii de la Paris. El a precizat că nu este vorba de jurnalişti, cum se crezuse iniţial.
Ostaticii au fost răpiţi marţi dimineaţă din hotelul Sahafi, din sudul capitalei somaleze Mogadiscio, de circa 10 persoane care au dezarmat gărzile hotelului, potrivit unui poliţist somalez.
Răpirea a vut loc în aceeaşi zi cu Sărbătoare Naţională a Franţei, marcată de defilarea, la Paris, a unităţilor de elită ale forţelor armate.