Fostul general Mihai Chiţac s-a întors la Jilava
Fostul general Mihai Chiţac a revenit în Penitenciarul Jilava pentru a ispăşi condamnarea de 15 ani de închisoare primită în Dosarul Revoluţiei de la Timişoara, condamnatul fiind eliberat în 18 septembrie, pe o perioadă de trei luni, din motive medicale, scrie MEDIAFAX.
Fostul general Mihai Chiţac s-a prezentat la penitenciar, la ora 11.00, comisia de specialitate stabilind că acesta ar trebui să stea în Spitalul Penintenciar Jilava, din cauza stării de sănătate, a declarat, citat de Mediafax, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Johana Popescu.
După finalizarea formalităţilor, acesta va fi încarcerat în Spitalul Penitenciar.
Mihai Chiţac trebuie să continue să-şi ispăşească condamnarea de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, fostul general fiind eliberat în 18 septembrie, pe o perioadă de trei luni, pentru a se opera.