Fostul director al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş, arestat pentru mită
DNA îl cercetează pe Ovidiu Cristian Tămăşan, fost director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Maramureş, pentru mită şi alte infracţiuni, şi pe Adelin Remon Deac, inspector la Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare. Cei doi au fost arestaţi vineri.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie‚ Serviciul Teritorial Cluj, îl cercetează pe Tămăşan, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Maramureş (în perioada aprilie –august 2008), şef serviciu în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii (în perioada septembrie 2008 - februarie 2009), fost consilier superior în Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare,în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate la infracţiunea de şantaj, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, complicitate şi participaţie improprie la o infracţiune prevăzută de legea evaziunii fiscale, participaţie improprie sub forma complicităţii la o infracţiune prevăzută de Legea contabilităţii, toate în formă continuată.
Adelin Remon Deac, inspector la Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare – activitatea de control fiscal, este cercetat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate şi participaţie improprie la o infracţiune prevăzută de legea evaziunii fiscale, toate în formă continuată.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în cursul anului 2008, lui Tămăşan, în calitate de director executiv al DGFP Maramureş, a dat dispoziţie unor subalterni să aprobe rambursări nelegale de TVA la mai multe societăţi comerciale la care finul său de cununie era asociat sau administrator.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat însumează 1.422.210 de lei.
În cursul aceluiaşi an, în calitate de director executiv al DGFP Maramureş, Ovidiu Cristian Tămăşan nu a luat nicio măsură deşi avea cunoştinţă de rambursări de TVA nelegale la mai multe societăţi comerciale prin care bugetul statului a fost prejudiciat cu peste 1.800.000 de lei. Inspecţiile fiscale la aceste societăţi erau efectuate de inculpatul Deac.
În luna noiembrie 2008, în calitate de şef serviciu în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, Tămăşan a avizat şi aprobat rapoarte de inspecţie privind rambursări nelegale de TVA şi rapoarte de fond în care se evita constatarea abaterilor disciplinare. Sumele rezultate din rambursări erau predate de administratorii societăţii unui inspector care împărţea banii cu ceilalţi participanţi la comiterea faptelor.
În perioada mai –decembrie 2007, respectiv pe parcursul anului 2008, în calitate de inspectori, Tămăşan şi Remon Adelin Deac nu au constatat încălcarea dispoziţiilor legale privind rambursările de TVA la o societate comercială, bugetul de stat fiind prejudiciat cu suma de aproximativ 363.072 lei. În schimb, Tămăşan, prin intermediar, a pretins administratorului ca societatea comercială respectivă să îi facă o instalaţie de încălzire centrală în valoare de 2.500 de euro la un imobil care îi aparţinea, lucrare care a şi fost efectuată.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar, la data de 30 iulie 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore. La data de 31 iulie 2009, Tribunalul Maramureş a dispus măsura arestării preventive pe termen de 29 de zile faţă de cei doi.
În aceeaşi cauză, mai sunt cercetaţi, în stare de arest preventiv, inculpaţii Călin Dan Grebleş, adjunct al şefului Administraţiei Inspecţie Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, Robert Daniel Kadlec şi Crina Abrihan, inspectori în cadrul DGFP Maramureş, precum şi alţi învinuiţi aflaţi în stare de libertate, pentru infracţiuni de corupţie, asimilate sau în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.