MENIU

Fostul deputat Dănuţ Saulea rămâne în arest, a decis definitiv instanţa

Foto: cdep.ro

Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, ca nefondat, recursul declarat de fostul deputat Dănuţ Saulea împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, care a emis mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele său pentru trafic de influenţă.

Decizia magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.
Saulea a declarat, miercuri, în faţa instanţei, că persoanele care l-au denunţat au fost pregătite cu tehnică ca să îl atragă "într-un scenariu".  

Fostul deputat a recunoscut că a luat bani, dar a spus că erau cu titlul de împrumut. Saulea a recunoscut, de asemenea, că a fost cu unul dintre denunţători în localitatea Adunaţii Copăceni, cu precizarea că denunţătorul i-a spus că acolo vrea să construiască o biserică şi un azil pentru bătrâni.

Avocatul lui Saulea a susţinut că nu se poate demonstra că ar fi vorba despre luare de mită, mai ales că din interceptări ar rezulta că Saulea ar fi refuzat să intervină pentru unul dintre denunţători.

Înregistrările convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental din dosarul fostului deputat Dănuţ Saulea dovedesc că el a promis denunţătorului că îl va ajuta şi că a făcut demersuri în acest sens, se arată în motivarea deciziei din 20 august  a Tribunalului Bucureşti de a-l aresta preventiv pe fostul parlamentar.

Mai multe articole despre:
DNA arest tribunal inculpat Dănuţ Saulea