MENIU

Fostul adjunct al IPJ Vâlcea, Daniel Munteanu, a fost arestat preventiv

Foto: cotidianul.ro

Comisarul-şef Daniel Munteanu, fost adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, a fost arestat preventiv, miercuri, de Curtea de Apel Piteşti, pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

Comisarul-şef Daniel Munteanu, fost adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, a fost reţinut, marţi seară, de DNA Piteşti. Miercuri dimineaţă, Munteanu a fost dus la Curtea de Apel Piteşti cu propunere de arestare preventivă. El nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul Curţii de Apel, unde a fost aşteptat de părinţii săi, care au izbucnit în plâns când l-au văzut în cătuşe.

Fostul adjunct al IPJ Vâlcea Daniel Munteanu, în vîrstă de 42 de ani, s-a pensionat medical în data de 29 aprilie.

Surse judiciare au declarat că în dosarul în care este cercetat Daniel Munteanu, fost adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea (IPJ), reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi luare de mită, ar fi cercetaţi şi alţi poliţişti vâlceni, dar şi angajaţi ai Gărzii Financiare Vâlcea.

Potrivit aceloraşi surse, Munteanu ar fi fost implicat în scandalul permiselor false în urma căruia a fost arestată, în 2008,  secretara IPJ Vâlcea-Serviciul Poliţiei Rutiere, dar şi că ar fi intervenit, în schimbul unor sume de bani, la Poliţia Rutieră, pentru a salva permisele unor persoane publice care au încălcat normele rutiere.  De asemenea, este suspectat că ar fi intervenit pe lângă angajaţi ai Gărzii Financiare Vâlcea pentru ca aceştia să nu-şi exercite competenţele faţă de ilegalităţile comise de anumite firme.

Potrivit IPJ Vâlcea, în ultimele trei luni, Daniel Munteanu, în vârstă de 42 de ani, nu s-a mai prezentat la serviciu, fiind în concediu, iar din 29 aprilie s-a pensionat medical.

Mai multe articole despre:
Vâlcea anticorupţie IPJ