MENIU

Foşti traderi la bursă organizează tururi pentru turişti pe Wall Street

foto: Wikipedia

Există şi un turism de criză în cel mai propriu sens posibil.Pe celebra arteră new-yorkeză Wall Street, foşti traderi şi angajaţi în giganţii financiari au devenit ghizi gata să vă explice totul despre criza financiară.

Obligaţiunile de risc, fonduri speculative, colapsurile de legendă neagră ale băncilor Bear Sterns şi - mai ales Lehman Brothers - sunt noţiuni explicate pe înţelesul tuturor chiar de cei care le cunosc cel mai bine - foşti traderi de succes pe pe Wall Street, ruinaţi.

"Turul crizei financiare este o plimbare de două ore în zona Wall Street. Iar ceea ce le oferim realmente oamenilor sunt propriile noastre poveşti, în care spunem ce s-a întâmplat în timpul crizei financiare", spune un fost trader.

Poveştile se învârt în jurul datei fatidice de 15 septembrie 2008, când una din cele mai sigure bănci de investiţii, Lehman Brothers, şi-a anunţat intrarea în faliment. Pe o piaţă deja secătuită de bani, unul câte unul, giganţii financiari cădeau în genunchi şi apelau la mila contribuabilului, iar indicii bursieri intrau în picaj. Ghizii turului crizei spun astfel de poveşti pe un ton cu atât mai pertinent cu cât ei înşişi au contribuit la naşterea teribilului fenomen, simţit acum de întreaga planetă.

"Eu tranzacţionam obligaţiuni de tip CDO - fix acel tip de produse financiare pe care oamenii dau vina pentru această criză - aşa că am văzut de foarte aproape căderile AIG, Lehman Brothers sau Bear Sterns şi tot ce s-a întâmplat aici. Aşa că le spun oamenilor toate aceste poveşti", mai spune fostul trader.

Ghizii de criză au toate şansele să nu mai facă faţă muşteriilor chiar pe 15 septembrie, când se împlineşte un an de la momentul-cheie al crizei. Preşedintele Barack Obama însuşi va veni marţea viitoare pe Wall Street să susţină un discurs-cheie despre recesiunea economică şi, mai ales, despre ce-i aşteaptă pe americanii sărăciţi de criză. 

Mai multe articole despre:
bănci faliment Lehman Brothers