MENIU

Forza Nuova organizează în această seară, la Roma, un miting împotriva violatorilor

foto: RTV

Gruparea de extremă dreapta din Italia, Forza Nova, a anunţat organizarea unui miting, astăzi la ora 19.30 la Roma, în cel puţin 100 de oraşe, inclusiv în capitala Roma, pentru a protesta faţă de valul de violenţe sexuale înregistrat în peninsulă în ultima vreme şi pentru care principalii suspecţi sunt imigranţii, inclusiv cetăţeni români.

Italienii sunt invitaţi astăzi la ora 19:30 în Piaţa Bocca della Verita.

De altfel, reprezentanţii "Forza Nuova" anunţaseră încă de miercuri, printr-un comunicat de presă, că intenţionează să organizeze mai multe proteste în întreaga Italie, prin care doresc să atragă atenţia Guvernului Berlusconi asupra cererilor sale. 

Principala cerere este "suspendarea Tratatului Schengen pe termen nedeterminat în privinţa României, având în vedere că doar în 2008 a trebuit să suportăm invazia a peste 257.000 de români".

Extremiştii italieni mai cer expulzarea imediată a tuturor imigranţilor ilegali şi a celor care au comis delicte atât in Italia, cât şi în ţara de origine.

Conflictul dintre italieni şi românii din Italia a reizbucnit după ce doi români au fost arestaţi în Italia şi sunt acuzaţi că au violat-o sâmbătă, 14 februarie 2009, pe adolescenta de 14 ani din Roma.

În paralel formaţiunea de stânga Rifondazione Comunista va organiza tot astăzi, la Milano, o manifestaţie împotriva normelor autoritare şi rasiste adoptate de Guvernul italian, printre care demolarea taberelor de romi sau decizia de a le permite medicilor să denunţe eventuali pacienţi imigranţi ilegali. 

Mai multe articole despre:
români Italia protest viol conflict miting