Formula 1 - Rubens Barrichello va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei
Pilotul brazilian de la Brawn GP, Rubens Barrichello, va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei, a 16-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, după ce în sesiunea de calificări de sâmbătă a obţinut cel mai bun timp.
Poziţiile următoare de pe grila de start vor fi ocupate de Jarno Trulli (Toyota), Kimmi Raikkonen (Ferrari), Sebastian Buemi (Toro Rosso) şi Kazuki Nakajima (Williams).
Liderul la zi al clasamentului piloţilor, Jenson Button, va pleca doar de pe poziţia a 14-a.
Marele Premiu al Braziliei este penultimul din sezonul 2009 al Formulei 1. În cazul în care piloţii Brawn vor obţine cel puţin un punct în cursa din America de Sud, atunci echipa va câştiga titlul mondial la constructori.
Mai multe articole despre:
Formula 1
calificări
Rubens Barrichello
pole position
Marele Premiu al Braziliei