MENIU

Formula 1 - Ferrari a pierdut apelul împotriva FIA privind limitarea bugetului

Foto: www.ferrari.com

Un tribunal francez a respins, miercuri, apelul echipei Ferrari privind decizia Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), care vrea să limiteze bugetul anual începând cu sezonul viitor.

Campioană mondială la constructori, Ferrari a apelat la justiţie pentru a bloca decizia FIA privind limitarea bugetului la 40 de milioane de lire sterline. "Nu există riscul ca echipele să fie afectate şi decizia nu poate să fie considerată una ilegală", a motivat judecătorul, care a validat regulamentul propus.

Echipa italiană a ameninţat că se retrage din Formula 1 în cazul în care FIA nu renunţă la regulamentul privind bugetul. Renault, Toyota şi Red Bull nu sunt nici ele de acord cu noul regulament. Federaţia susţine că echipele ar avea mai multă libertate din punct de vedere tehnic în cazul în care bugetul ar fi limitat, mai ales că sportul trece printr-o criză financiară.

Toţi constructorii au termen până la 29 mai să anunţe dacă vor participa la următorul sezon din Formula 1.

Ferrari ironizează viitorul Marelui Circ

Cei de la Ferrari au remis miercuri un comunicat oficial în care au ironizat viitorul curselor din Formula 1.

"Nu le venea să-şi creadă ochilor oamenilor care lucrează la Ferrari atunci când au citit în ziarele de azi dimineaţă numele echipelor care intenţionează să concureze în sezonul viitor din Formula 1. În această listă putem găsi nume foarte faimoase, pentru care oricine este dispus să ofere 400 de euro pentru un bilet la un Mare Premiu, plus cheltuielile de transport şi cazare", se arată într-un comunicat al Ferrari.

"Wirth Research, Lola, USF1, Epsilon Euskadi, RML, Formtech, Campos şi iSport sunt echipele care vor să concureze în competiţia pe care o vrea Mosley. Poate un Campionat Mondial cu astfel de echipe, cu tot respectul pentru ele, să aibă aceeaşi valoare ca Formula 1 de azi, unde Ferrari, alături de constructori şi echipe, au creat istoria acestui sport? Nu ar fi mai corect să se numească Formula GP3?", adaugă constructorul italian.

Ferrari a fost una dintre echipele care s-au opus limitării bugetului echipelor la 40 de milioane de lire sterline pe sezon.

Mai multe articole despre:
Formula 1 buget apel tribunal Ferrari FIA