FMI consideră că economia mondială îşi revine, dar continuă să fie vulnerabilă
Dominique Strauss-Kahn a făcut apel la guverne să întocmească strategii pentru redresarea finanţelor publice afectate de criză. Odată retrase măsurile de susţinere, guvernele vor trebui să reducă fără ezitare cheltuielile publice sau să majoreze impozitele.
Economia mondială are o evoluţie mai bună, însă continuă să fie vulnerabilă, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.
Strauss-Kahn a subliniat că prioritatea ţărilor bogate este de a planifica o serie de măsuri pentru reducerea deficitelor bugetare, ce s-au adâncit în ultimul an, pe fondul luptei pentru combaterea recesiunii, atrăgând din nou atenţia că este prea devreme pentru retragerea stimulilor din pieţe.
\"Recomandăm cea mai mare prudenţă, pentru că este mai dureros să retragem planurile prea devreme decât mai târziu\", a declarat el, în cadrul unei confeinţe de presă.
După agravarea crizei financiare, în urma falimentului Lehman Brothers, din 15 septembrie 2008, guvernele şi băncile centrale au injectat sau garantat mii de miliarde dolari pentru susţinerea sistemelor fianciare şi a activităţii economice.
Totodată, dobânzile de politică monetară au fost menţinute la un minim istoric în majoritatea ţărilor dezvoltate.
Strauss-Kahn consideră că aceste măsuri au contribuit la limitarea efectelor crizei. \"În prezent, suntem într-un moment critic. Sustenabilitatea revenirii va depinde de deciziile care vor fi luate de guverne în lunile următoare\", a afirmat directorul FMI.
De asemenea, el a făcut apel la guverne să întocmească strategii pentru redresarea finanţelor publice afectate de criză. Odată retrase măsurile de susţinere, guvernele vor trebui să reducă fără ezitare cheltuielile publice sau să majoreze impozitele, a explicat Strauss-Kahn.
Directorul FMI a făcut apel la state pentru cooperare internaţională, chiar dacă strategiile de ieşire din criză diferă de la caz la caz, şi s-a arătat mai puţin preocupat de menţinerea pe o perioadă îndelungată a politicilor monetare relaxate.
\"În special în ţările dezvoltate, politicile monetare pot fi menţinute relaxate pentru un timp, în absenţa unor riscuri inflaţioniste\", a spus el.
\"Însă unele ţări emergente se confruntă cu alte riscuri, ce le-ar putea obliga să majoreze dobânzile mai repede decât se estima\", a completat el.