MENIU

FMI către sindicalişti: Sporurile nu trebuie să reprezinte mai mult de 25% din salariu

Foto: agricolinfo.ro

FMI vrea ca sporurile să reprezinte maximum 20-25% din totalul veniturilor salariale şi au anunţat că vor asigura Guvernului asistenţă, împreună cu Banca Mondială, pentru finalizarea legii unice a salarizării până în 2010, a declarat luni pentru NewsIn, vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea.

"Reprezentanţii FMI ne-au spus că spijină ideea guvernului de a avea un sistem unic de salarizare şi că vor asista executivul de la Bucureşti în elaborarea legii unice a salarizării personalului din sistemul bugetar. Experţii Fondului susţin că sporurile trebuie să reprezinte maximum 25% din salariile angajaţilor şi că această lege ar trebui să intre în vigoare în 2010", a precizat liderul sindical.

El susţine că reprezentanţii Fondul Monetar Internaţional (FMI) au informat sindicatele că "există un set de condiţii legate de cheltuielile salariale în vederea încheierii acordului de împrumut", dar că nu au dorit să dea sindicaliştilor mai multe informaţii legate de cum ar putea fi reduse cheltuielile salariale în sectorul public.

"Ne-au spus doar că pachetul salarial în sectorul bugetar s-a dublat în ultimii trei ani şi că trebuie găsite soluţii pentru limitarea cheltuielilor", a adăugat Dandea. 

Vineri, surse guvernamentale au declarat pentru NewsIn, că Banca Mondială recomandă României ca sporurile să nu reprezinte mai mult de 25% din salariile bugetarilor, iar acest principiu ar trebui să stea la baza elaborării legii unice a salarizării din sistemul bugetar.

FMI cere Guvernului elaborarea unei Legi unice a pensiilor. Totodată, Fondul va asigura asistenţă guvernului în vederea elaborărării unei legi unice a pensiilor şi atrage atenţia că există riscul ca plata pensiilor să nu mai fie sustenabilă fără o reformă în acest domeniu.

"Ne-au avertizat că problemele se vor accentua dacă nu se iau măsuri pentru reformarea sistemului, întrucât populaţia României îmbătrâneşte, în timp ce numărului contribuabililor va fi în scădere", a mai spus vicepreşedintele Cartel ALFA.

Petru Dandea a precizat că FMI a atras atenţia că România riscă să înregistreze în 2009 un deficit bugetar chiar mai mare de 4% din PIB, dacă estimarea experţilor Fondului privind contracţia economică de 4% se va adeveri.

Mai multe articole despre:
salariu guvern sindicate Cartel Alfa FMI sporuri