FMI, banca centrală a lumii
Fondul a cerut o injecţie masivă de capital pentru a emite o nouă valută de rezervă în locul dolarului şi a ajuta statele aflate în criză. Criticii susţin că această capitalizare nu foloseşte decât marilor bănci care au creditat statele sărace.
Fondul Monetar Internaţional tinde să devină o adevărată bancă centrală globală, cu dreptul nu numai de a împrumuta statele, ci şi de a emite propria valută, sub forma aşa-numitelor drepturi speciale de tragere (DST), care vor deveni noua valută de rezervă în locul dolarului SUA.
Decizia a fost luată la reuniunea anuală a FMI, care a avut loc în acest weekend, la Istanbul. Noul rol al FMI implică şi o puternică injecţie de capital, pentru a determina state precum China să acumuleze rezerve mai scăzute şi pentru a avea încredere în capacităţile de creditare ale Fondului.
Pentru a evita
dezechilibrele produse de aceste acumulări masive există soluţia de "punere în comun a rezervelor, acesta fiind rolul ce a stat la baza
înfiinţării FMI", a remarcat directorul Fondului, francezul Dominique
Strauss-Kahn. Citeşte mai mult în Cotidianul