MENIU

Flutur spune că va discuta cu Nica despre stadiul numirilor la nivel central şi judeţean

Foto: NewsIn

Vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat că, în şedinţa de luni a coaliţiei, nu s-a discutat despre cazurile Nemirschi şi Ridzi şi nici despre demiterile făcute de Berceanu, dar spune că va discutacu vicepremierul Dan Nica despre stadiul numirilor la nivel central şi judeţean.

"Nu s-a discutat, s-a discutat altă dată, am mai avut întâlniri, şi eu am avut întâlnire cu ministrul Nica, periodic facem punctaj asupra stadiului numirilor. Şi astăzi vom avea o întâlnire după amiază, să vedem cum stăm cu numirile atât la nivel central cât şi judeţean", a declarat Gheorghe Flutur, întrebat dacă liderii coaliţiei au discutat despre demiterile făcute de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Vicepreşedintele PDL a spus că nu s-a discutat nici despre cazurile miniştrilor Monica Iacob Ridzi şi Nicolae Nemirschi.

În ceea ce priveşte demiterile făcute de Berceanu, Flutur a spus că "întotdeauna a fost o recomandare să fim foarte atenţi la cei pe care îi recomandăm, fiecare partid în parte".

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a demis săptămâna trecută patru directori numiţi la propunerea PSD - directorul general al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă", doi directori ai CFR şi unul al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Ministrul a argumentat că social-democraţii nu au reiterat sprijinul pentru aceste persoane, motiv pentru care a decis eliberarea lor din funcţii.

După demiterea directorilor susţinuţi de PSD, liderul social-democrat, Liviu Dragnea, a propus ca miniştri PSD să dea şi ei afară oamenii susţinuţi de PDL, iar ministerele să devină monocolore.

Dragnea a declarat, luni, că ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ar putea repune în funcţii directorii demişi săptămâna trecută pentru că în şedinţa coaliţiei a primit clarificări de la PSD şi i s-a arătat că respectivi sunt susţinuţi de partid.

Citeşte şi Dragnea spune că Berceanu i-ar putea repune în funcţii pe directorii demişi de la Transporturi

Mai multe articole despre:
demitere PSD Radu Berceanu Gheorghe Flutur Dan Nica PD-L