Flutur: PD-L nu va face o lansare a candidaturii lui Băsescu deoarece aceasta a avut deja loc
Vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur a anunţat că liderii partidului au decis, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PD-L, că nu vor mai organiza o lansare oficială a candidaturii lui Traian Băsescu, deoarece aceasta ar fi avut deja loc.
Conducerea PD-L a hotărât să convoace din nou Colegiul Director al partidului pentru joi, aceasta având ca scop sincronizarea agendei partidului cu cea a preşedintelui Traian Băsescu în vederea campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
"Unul din
scopurile şedinţei este punerea de acord a agendei PD-L cu agenda
preşedintelui pentru susţinerea sa la alegerile prezidenţiale. Nu vom
face o ceremonie de lansare, ea a avut loc la sfârşitul săptămânii,
anunţul a fost deja făcut. Pe noi ne interesează acum problemele
populaţiei. Lansarea a avut loc natural", a declarat Gheorghe Flutur.
Democrat-liberalul a spus că lansarea candidaturii lui Băsescu a
survenit "natural", iar PD-L a decis că nu mai este necesară o altă
lansare. "Nu am discutat cu domnul preşedinte, a fost decizia noastră.
Sunt convins că ne vom armoniza în perioada următoare", a spus Flutur.
El a precizat că nu va mai fi convocată nici Conferinţa Naţională a
partidului.
Întrebat cum explică faptul că au apărut în Bucureşti materiale electorale cu Traian Băsescu, tipărite la comanda PD-L, înainte de anunţul preşedintelui, Flutur a răspuns că acestea au fost iniţiative ale unor organizaţii ale PD-L, nu o strategie la nivel naţional. Democrat-liberalul a mai spus că liderii PDL nu au fost suprinşi de anunţul candidaturii lui Băsescu, ci de modul în care acesta a fost făcut.
"Faptul că va candida a fost spus de mai multe ori, inclusiv de
către preşedintele partidului Emil Boc. Momentul şi modul în care a
anunţat a fost o surpriză pentru toată lumea", a spus pedelistul.
Şedinţa Colegiului Director a mai fost convocată şi pentru discutarea
priorităţilor guvernamentale ale partidului pentru trimestrul IV al
anului în curs, Flutur menţionând asigurarea încălzirii pentru
populaţie, acordarea la timp a salariilor şi a pensiilor şi asigurarea
fondurilor pentru medicamentele compensate