Florin Lovin: Îi rugăm pe suporteri să aibă încredere în noi
Cu vestiarul împărţit în două bisericuţe şi cu Lăcătuş în pericol să fie dat afară, steliştii vor să îşi spele păcatele în Săptămâna Mare cu o victorie la Mediaş, oraş unde nu au câştigat Timişoara, Unirea şi Dinamo.
Steaua caută în Vinerea Mare prima victorie în deplasare după 8 luni. Ca să mai spere la locul care duce în UEFA, steliştii trebuie să bată la Mediaş, teren unde s-au împiedicat Timişoara, Unirea Urziceni şi liderul Dinamo.
O victorie a Stelei la Mediaş l-ar salva şi pe Lăcătuş,
ameninţat tot mai mult cu demiterea.
"De vreo patru-cinci etape spunem că este ultimul meci în care ne putem
spăla păcatele în faţa fanilor, trebuie să câştigăm! După fiecare
meci întrăm în şedinţă să vedem ce am făcut rău", a declarat Florin Lovin.
Contestat de galerie, Lovin le promite fanilor că Steaua nu va rămâne în afara Europei.
"Îi rugăm să aibă încredere în noi şi să obţinem măcar locul de UEFA în acest an", mai spus Lovin.