MENIU

Florin Halagian: \"E un rezultat echitabil! Rapidul e o echipă bună, n-ar fi de mirare dacă ar lua titlul!\"

Florin Halagian, antrenor-manager la Gloria Bistriţa

Antrenorul-manager al Gloriei Bistriţa consideră echitabil rezultatul de egalitate, 1-1, din meciul de vineri cu Rapid, din ultima etapă a turului Ligii I. Halagian a lăudat echipa giuleşteană şi a declarat că aceasta ar putea câştiga campionatul.

\"Până la urmă, ce să facem? Ne mulţumin şi cu egal. Am mai pierdut două puncte la adevăr. Trebuie să luptăm în continuare ca să scăpăm de retrogradare. Este un rezultat echitabil, când noi am ratat atâtea ocazii, nu e vina adversarilor. Am pierdut două puncte acasă. Dacă făceam 2-1, nu mai egalau. E o echipă bună, cu jucători tineri care pot avea un viitor frumos. N-ar fi nicio mirare dacă ar lua titlul\", a declarat Halagian, la Digi Sport.

Gloria Bistriţa şi Rapid au încheiat la egalitate, scor 1-1, în ultima etapă a turului Ligii I. Oaspeţii au deschis scorul prin Herea, din penalty, iar Gloria a egalat după golul lui Keita. Elevii lui Halagian au irosit şi un penalty, la 1-0 pentru Rapid, prin Hora.