Fizicianul Stephen Hawking a fost internat în stare gravă
Fizicianul englez Stephen Hawking, unul din cei mai importanţi cosmologi contemporani, a fost spitalizat ieri în stare gravă. Un purtător de cuvânt al Universităţii Cambridge a declarat presei că profesorul Hawking a fost supus mai multor teste.
În vârstă de 67 de ani, Stephen Hawking se luptă de 45 de ani cu o boală necruţătoare: sindromul de neuron motor, o maladie degenerativă paralizantă.
Problemele sale de sănătate s-au agravat în ultimele săptămâni. La începutul acestei luni trebuia să efectueze o vizită în Statele Unite, dar călătoria a fost anulată din cauza unei infecţii pulmonare.
Imobilizat într-un scaun cu rotile şi vorbind cu ajutorul unui sintetizator de voce, Hawking a ajuns unul dintre cei mai respectaţi oameni de ştiinţă în domeniul cosmologiei teoretice şi al mecanicii cuantice.
O parte din lucrările sale, majoritatea dedicate popularizării ştiinţei în rândul necunoscătorilor, au fost publicate şi în limba română.