MENIU

Firmele îşi pot actualiza gratuit obiectul de activitate până în martie 2010

Foto: qmagazine.ro

Guvernul a prelungit până pe 1 martie 2010 termenul în care firmele îşi pot actualiza în mod gratuit obiectul de activitate conform clasificării activităţilor din economia naţională (CAEN Rev. 2), potrivit comunicatului transmis astăzi de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Firmele interesate vor trebui să depună la Registrul Comerţului o cerere de actualizare a obiectului de activitate conform CAEN Rev. 2 în original, certificatul de înregistrare, în original, o împuternicire specială sau avocaţială pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale, dacă este cazul, precum şi dovezi privind plata tarifelor legale pentru transmiterea documentelor prin poştă, dacă se solicită transmiterea documentelor prin poştă, se mai arată în comunicat.

Prin Hotărârea de Guvern 322/2008 a fost instituită scutirea de taxele prevăzute pentru actualizarea obiectului de activitate şi emiterea noului certificat de înregistrare, iar sumele aferente gratuităţilor vor fi suportate din bugetul de venituri şi cheltuieli al ONRC.

Mai multe articole despre:
firme ONRC Registrul Comerţului Caen