MENIU

Finii pesedistului Cătălin Voicu, sponsori cu acte în regulă ai PD-L, potrivit catavencu.ro

Cătălin Voicu

Cică Băsescu i-a copt săltarea de pe stradă şi reţinerea la DNA senatorului PSD Cătălin Voicu, cel propus de Vanghelie ca ministru la Interne. Dacă e aşa, preşedintele nu s-a consultat şi cu PD-L înainte. De-ar fi făcut-o, ar fi aflat că finii lui Voicu au cotizat la partidul prezidenţial, potrivit jurnaliştilor de la \"Academia Caţavencu\".

Potrivit Monitorului Oficial din 2 aprilie 2009, societatea Prodcus din Giurgiu a sponsorizat PD-L-ul cu suma de 10.000 RON. Acţionar al Prodcus este Gheorghe Cusă, un mini-baron al asfaltului din judeţul Giurgiu şi finul senatorului pesedist Cătălin Voicu.

Cum să vă explicăm noi ce înseamnă asta ca să înţelegeţi cât mai bine? Hai să spunem aşa: unii au noroc în viaţă, alţii sunt finii generalului SPP Voicu. Obiectul de activitate al Prodcus este \"lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale\". Nu am greşit, însă, când am spus că Ghiţă Cusă este un baronete al asfaltului, căci firmele acestuia se numără printre contractorii Ministerului Transporturilor de câţiva ani încoace.

De ce a fost, însă, nevoie să doneze 10.000 de lei partidului lui Băsescu? Pe 17 noiembrie curent, Gecor a primit de la Compania Naţională de Drumuri un contract de 9,5 milioane de lei pentru deszăpezirea, în această iarnă, a aproape 55 km din Autostrada Soarelui.

Păi, da, ce credeaţi, că cineva sponsorizează un partid politic doar de dragul democraţiei? În niciun caz, şi asta se vede şi de aici. În noiembrie 2008, Cusă a dat 10.000 la partid şi în noiembrie 2009 a primit un contract de o mie de ori mai mare de la ministerul pedelistului Berceanu.

Citeşte mai mult AICI

Mai multe articole despre:
alegeri PSD Traian Băsescu arest SPP PD-L Cătălin Voicu