Realitatea.net
MENIU

Finanţele au împrumutat, în primele 7 luni, peste 5 miliarde de euro

Foamea de bani a împins Guvernul la graniţa deficitului convenit cu FMI, scrie Business Standard în ediţia de vineri. Ministerul de Finanţele s-a împrumutat, în primele şapte luni, de peste 5 miliarde euro, în încercarea de a acoperi golurile din bugetul de asigurări sociale, plata salariilor din sistemul public sau chiar sumele restante pe care le are faţă de companiile private la rambursările de TVA.

Suma de 5 miliarde euro se apropie, ca valoare, de ţinta de deficit bugetar de 4,6% din PIB, negociată de oficialii de la Bucureşti cu FMI şi Comisia Europeană.

Statul a atras bani de pe pieţele financiare fie sub formă de împrumuturi luate de la băncile comerciale, fie de la Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, în cadrul acordului extern de credit în valoare de 19,5 mld. euro.

Ultima mişcare făcută de către Guvern a fost contractarea a peste 1 mld. euro de la un grup de opt bănci mari de pe piaţă.

 

Citeşte mai mult în Business Standard

Mai multe articole despre:
buget stat împrumuturi FMI PIB Ministerul de Finanţe