MENIU

Finală Djokovic - Murray la Miami

Foto: www.zimbio.com

Tenismanul britanic Andy Murray s-a calificat, vineri noapte, în finala turneului Masters de la Miami, fază a competiţiei în care îl va întâlni pe sârbul Novak Djokovic.

Murray, numărul patru mondial, a ajuns în ultimul act al competiţiei de la Key Biscayne după ce a trecut, în semifinale, de argentinianul Juan Martin del Potro, cu scorul de 6-1, 5-7, 6-2.

În finala Mastersului de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 4,5 milioane de dolari, Murray îl va întâlni pe numărul trei mondial, Novak Djokovic, care în penultimul act al turneului a trecut de elveţianul Roger Federer, scor 3-6, 6-2, 6-3.

Finala turneului de la Miami va avea loc astăzi.