MENIU

FINAL / Steaua - Rapid 1-2

Foto: NewsIn

După ce a remizat în Ghencea cu marea rivală Dinamo, 1-1, "roş- albaştrii" au pierdut derby-ul cu Rapid, scor 1-2, din etapa a 31-a a Ligii I.

Rapidiştii nu mai câştigaseră în Ghencea de un deceniu, în timp ce Steaua aştepta un succes acasă contra rivalilor din Giuleşti de 7 ani. "Roş-albaştrii" erau neînvinşi pe teren propriu în campionat de doi ani.

STEAUA - RAPID 1-2

Componenţa echipelor:

Steaua: Zapata - Ogăraru, Baciu, Ghionea, P. Marin - Tiago, Pleşan - Szekely (Dayro Moreno 66), Toja, Semedo (Nicoliţă 51) - Kapetanos (Liţu 70). Antrenor: Marius Lăcătuş.

Rapid: A. Marinescu (E. Andrade 42) - Ivelja (Mardare 58), R. Fernandes, M. Constantin, Perjă - E. Dică, C. Lazăr, J. P. Andrade, Cesinha - Spadacio, Joao Paulo Pinto. Antrenor: Viorel Hizo.

Arbitri: Florian Meyer - Carsten Kadach, Christian Schraer (toţi din Germania)

Cele mai importante momente ale meciului:

Min. 88 Steaua beneficiază de două lovituri de colţ consecutive, însă nu elevii lui Lăcătuş nu reuşesc să profite şi se îndreaptă către înfrângerea numărul 100 pe teren propriu din Liga I.

Min. 78 Dayro Moreno forţează obţinerea unui penalty, însă centralul german Florian Meyer a fost aproape de fază şi a lăsat jocul să continue.

- Galeriile se întrec în trivialităţi, iar din rândurile suporterilor stelişti se fac auzite scandări cu caracter rasist.

Min. 44 O fază prelungită de atac a Stelei se încheie cu un şut la colţul scurt al lui Kapetanos, respins însă de Andrade, aflat la prima intervenţie în acest meci.

Min. 40 De câteva minute Rapid domină teritorial, însă nu reuşeşte să pună în real pericol poarta lui Zapata.

- La staţia de amplificare a stadionului s-a anunţat că spectatorii care vor crea incidente vor fi evacuaţi, după ce în sectorul rezervat galeriei rapidiste câteva scaune au fost incendiate.

- La o degajare, portarul rapidist Andrei Marinescu a acuzat o accidentare la coapsa dreapt şi a făcut imediat semn că nu mai poate continua, iar rezerva Elinton Andrade a ieşit la încălzire.

Min. 28 O primă acţiune mai periculoasă a Rapidului, cu Spadacio găsit bine în careu de o centrare, însă şutul său a fost în blocaj, iar steliştii au îndepărtat pericolul şi au pornit un contraatac rămas însă fără rezultat.

Min. 25 Stelistul Kapetanos a reluat periculos cu capul de la 6 metri, dar mingea s-a dus puţin peste transversală.

Min. 20 După minute bune de joc fără culoare, Steaua a creat o nouă fază bună de atac. În ciuda unui pressing avansat al Rapidului, jucătorii lui Lăcătuş au ieşit cu pase din apărare, Pleşan a trecut de mai mulţi adversari, dar a fost deposedat la intrarea în careu. Totuşi, balonul a ajuns la Szekely, acesta a centrat pentru Semedo, care a încercat o foarfecă dar a trimis mingea departe de buturile apărate de Marinescu.

Min. 7 După un şut al lui Pleşan reţinut de Marinescu, rapidiştii au încercat să iasă din apărare, dar Petre Marin a interceptat şi a fost la un pas de a-l surprinde cu un lob pe portarul oaspeţilor, care a fost însă atent şi a reţinut.

Mai multe articole despre:
Steaua Liga I Rapid derby etapa a 31-a