MENIU

FINAL / Astra Ploieşti - Rapid 3-1. Din cauza incidentelor din tribune, arbitrul a oprit jocul patru minute, în prima repriză!

Foto: NewsIn

Giuleşenii nu s-au încurcat cu echipele mici în acest început de sezon şi au pierdut doar la Urziceni şi Timişoara. S-a întâmplat însă ca la Ploieşti să se facă de râs atât suporterii, cât şi jucătorii.

Gazdele nu au câştigaseră niciunul dintre cele zece meciuri jucate de-a lungul timpului împotriva Rapidului şi nici nu marcaseră vreun gol în actualul sezon al Ligii I. Ambele evenimente s-au întâmplat însă în meciul zilei din Liga I

Componenţa echipelor:

Astra: Cr. Munteanu - Mihalache, Rohat, Oprsal, E. Crăciun - Strătilă (Paulinho 69), Takayuki Seto, V. Gheorghe, Al. Stan (Vlaicu 90+2) - L. Ganea (G. Păun 86), Alexe. Antrenor: Nicolo Napoli.

Rapid: Straton - Păun (Helder 46), Ricardo Fernandes, M. Constantin, Mardare (Matic 60) - Bozovic, C. Lazăr, Spadacio, Cesinha - Răduţă (Buga 67), Joao Paulo Pinto. Antrenor: Viorel Hizo.

Arbitri: Marian Bordean (Sibiu) - Miclos Nagy (Cluj-Napoca), Monica Rigo (Cluj-Napoca).

Cele mai importante faze ale partidei:

Min. 90+2 Gazdele au noroc. Şutul lui Cesinha a fost respins de Cristi Munteanu în spatele coechipierului său, Rohat, de unde a sărit spre poarta Astrei, însă s-a oprit pe linie.

Min. 88 Nici jucătorii Rapidului nu mai cred în vreo minune şi deja au scăzut frecvenţa acţiunilor spre poarta gazdelor.

Min. 84 Cesinha trage de la 16 metri, însă nu pune în şut sufientă forţă şi Cristi Munteanu reţine.

Min. 83 Cehul Oprsal îi dă practic o pasă, în propriul careu, lui Joao Paulo Pint, acesta îi trimite lui Buga, care şutează în diagonală, din zece metri, pe lângă bară.

Min. 74 Astra reuşeşte să mai înscrie o dată, însă arbitrul anulează golul semnalizând un fault în atac al lui Liviu Ganea.

Min. 67 Costin Lazăr îşi încearcă din nou şansa la poarta lui Munteanu, dar mingea trece pe lângă bara din stânga.

Min. 66 O nouă incursiune a puştiului de 18 ani Alexe, care îl depăşeşte pe Fernandes, dar trage alături.

Min. 62 Alexe se descurcă excelent în  careul Rapidului, îi pasează la opt metri lui Takayuki Seto, însă japonezul nu i-a intuit intenţia şi a ratat startul.

Min. 58 Execuţie puternică a lui Costin Lazăr, din afara careului, însă pe centrul porţii. Cristi Munteanu respinge cu dificultate.

Min. 58 Şut Helder, de la marginea careului, la câţiva centimetri de bara ploieştenilor.

Min. 57 Rapidul e în stare de şoc. Legea pe teren o fac ploieştenii, care îşi depăşesc uşor adversarii.

Min. 51 Spadacio trage de la aproape 30 de metri, la doi metri de stâlpul din dreapta lui Cristi Munteanu.

Min. 50 Se prefigurează scenariul reprize secunde: dominaţie a Rapidului şi contraatacuri ale Astrei.

Min. 45+5 Strătilă şutează peste vinclul porţii rapidiste.


Min. 42 Alexe, autorul ultimul gol, trage de la 18 metri, la colţul scurt, dar Straton respinge. În tribune, fanii Rapidului provoacă incidente, iar arbitrul opreşte jocul.

Min. 37 Mare ocazie a gazdelor, fundaşul rapidist Păun scoate aproape de pe linia porţii un şut al lui Strătilă.

 

Min. 28 Pasă excelentă a lui Bozovic, pentru Răduţă, care e gata să scape singur cu Munteanu, dar se încurcă în minge la 15 metri de poartă.

Min. 22 Astra începe să capete curaj şi se apropie mai des de careul Rapidului.

Min. 14 Prima acţiune a gazdelor. Şut Vasile Ghoerghe de la 30 de metri, pe jos şi pe mijlocul porţii, iar Straton a reţinut fără probleme.

Min. 9 Joao Paulo Pinto trage peste poartă.

Min. 5 Răduţă face două driblinguri la marginea careului de 16 metri ploieştean şi îi pasează în stânga lui Spadacio, care trage pe lângă.

Min. 1 Răduţă are şansa deschiderii scorului după 30 de secunde, dar lobul său, din 16 metri, trece puţin pe lângă bară.

Mai multe articole despre:
Liga I Rapid etapa a 5-a Astra Ploieşti