MENIU

FINAL / Andorra - România 0-2

Foto: NewsIn

Al treilea meci oficial al naţionalei de tineret, în campania de calificare la Euro 2011, s-a jucat la Andorra La Vella.

Naţionala de tineret a României a jucat astăzi, în Andorra, a treia partidă din grupa 1 a preliminariilor Campionatului European, ce va fi găzduit în vara lui 2011 de Danemarca.

Până în prezent, trupa antrenată de Emil Săndoi are punctaj maxim, după ce a câştigat cu 4-0 în Insulele Feroe şi a câştigat acasă, cu Andorra, scor 2-0. Din aceeaşi grupă mai fac parte selecţionatele Rusiei, Moldovei şi Letoniei. Vor merge mai departe, în play-off-ul eliminatoriu, câştigătoarele fiecăreia dintre cele zece grupe şi patru naţionale cu cel mai bun punctaj, de pe locul secund.

Cele mai importante momente ale partidei:

Min. 90+2 Ochiroşii nu nimereşte cadrul porţii.

Min. 90 Cinci minute de prelungire, deşi se joacă pre puţin fotbal.

Min. 85 Nervii scapă de sub control şi se produce o încăierare. Arbitrul acordă patru cartonaşe galbene, iar între cei avertizaţi se află Raul Rusescu şi Silviu Ilie.

Min. 80 Torje şutează din afara careului, dar pe lângă poartă.

Min. 73 Ultima schimbare în echipa noastră. Pârvulescu îi lasă locul în teren lui Silviu Ilie.

Min. 67 Lovitură liberă pentru tricolori, de la 20 , perpendicular pe poartă. Execută Gângioveanu, la semi-înălţime, dar portarul Oliva îşi salvează echipa de la primirea celui de-al treilea gol.

Min. 61 Jocul selecţionatei noastre este neglijent, multe faze sunt tratate cu superficialitate. Emil Săndoi face deja a doua schimbare, Mihai Costea înlocuindu-l pe Liviu Ganea, care nu s-a văzut în acest meci.

Min. 57 Apărarea României este visătoare şi gata să le dea tinerilor fotbalişti din Andorra şansa primului lor gol. Portarul Silviu Lung se opune însă excelent şi respinge în corner.

Min. 54 Săndoi îl schimbă pe stelistul Onicaş cu stelistul Ochiroşii.

Min. 51 O nouă bară a României, a doua în acest meci.

Min. 50 Deşi domină evident jocul, naţionala noastră nu reuşeşte să îşi creeze mari ocazii de gol.

Min. 45 Două minute de prelungire.

Min. 43 Şut din unghi al lui Torje, dar este blocat.

Min. 35 Gângioveanu are şansa celui de-al doilea gol pentru România, dar lobul său este respins de pe linia porţii de un apărător al gazdelor.

Min. 24 Bară a tricolorilor, la un şut al lui Gângioveanu.

Min. 19 Andorra se apropie, în sfârşit de poarta lui Silviu Lung. O lovitură liberă de la 35 m, executată în careul nostru, este deviată peste poartă de un atacant al gazdelor.

Min. 12 Găman a marcat golul cu numărul 400 din existenţa naţionalei de tineret a României. În schimb, Andorra n-a reuşit vreun gol în istoria sa.

Min. 5 Primul corner al partidei a fost obţinut de Torje. Lovitura executată de Gângioveanu a rămas fără rezultat.