MENIU

Filip Florian, Andrei Bodiu şi Paul Cornea, nominalizaţi la Premiile Uniunii Scriitorilor

Foto: cultura.inmures.ro

Scriitorul Filip Florian, poetul Andrei Bodiu şi criticul Paul Cornea au fost nominalizaţi, printre alţii, la Premiile Uniunii Scriitorilor pentru 2008, care vor fi decernate pe18 iunie la Târgul de Carte Bookfest.

Nominalizările pentru premiile Uniunii Scriitorilor au fost stabilite prin vot de un juriu prezidat de Gabriel Dimisianu şi format din Daniel Cristea-Enache, Mircea A. Diaconu, Cornel Ungureanu şi Dan C. Mihăilescu.

Virgil Duda concurează cu romanul "Ultimele iubiri", Filip Florian ("Zilele regelui"), Doina Ruşti ("Fantoma din moară") şi Eugen Uricaru, ("Cât ar cântări un inger"), Daniel Bănulescu ("Cel mai bun roman al tuturor timpurilor") la categoria Proză.

La premiul pentru Poezie au fost nominalizaţi Andrei Bodiu pentru volumul "Oameni obosiţi", Vasile Igna cu "Lumină neagă",  Ştefan Manasia cu "Cartea micilor invazii", Anca Mizumschi pentru "Poze cu zimţi" şi Liviu Ioan Stoiciu cu "Craterul Platon".

La categoria Critică literară/eseu/istorie literară concurează volumele "Delimitări şi ipoteze" de Paul Cornea, "Poezia vie" de Dan Cristea, "Poezia: teze, ipoteze, explorări" de Alexandru Muşina, "Iluziile literaturii române" de Eugen Negrici şi "Ştim noi cine a fost Eminescu?" de Ilina Gregori.

Opt traducători printre care Liviu Cotrău pentru "Călătorii imaginare" de E. A. Poe¸ publicată la Editura Polirom, Sorin Mărculescu pentru "Galateea" a lui Miguel de Cervantes publicată la editura Paralela 45, Mariana Ştefănescu pentru "Mantia de stele" de Milorad Pavic, publicată la Editura Humanitas Fiction şi Anamaria Pop pentru "Harmonia caelestis" de Péter Esterházy, publicată la Editura Curtea Veche, Ilie Constantin pentru "Oase de sepie" din Eugenio Montale, Rareş Moldovan pentru "Anxietatea influenţei" din Harold Blom, Horia Florian Popescu pentru "Viaţa mea de bărbat" din Philip Roth şi George Volceanov pentru "Întoarcerea lui Rabbitt" din John Updike .

Şase tineri scriitori au fost nominalizaţi la premiul pentru debut: Svetlana Cârstean, pentru volumul de poezii "Floarea de menghină", Iulian Costache, pentru critică literară, cu "Eminescu. Negocierea unei imagini", Vlad Moldovan, pentru volumul de poezie "Blank", Oana Soare pentru critică literară ( "Petru Dumitriu & Petru Dumitriu"), tot pentru critică literară a fost nominalizată şi Simona Sora ("Regăsirea intimităţii") şi pentru istorie literară a fost nominalizată Ioana Vasiloiu ( "Receptarea critică a lui Eminescu până la 1930")

Juriul va mai acorda şi unul sau mai multe premii speciale, la care sunt nominalizaţi: Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon pentru "A treia forţă", Gheorghe Florescu pentru "Confesiunile unui cafegiu", Aurel Dumitraşcu & Adrian Alui Gheorghe pentru "Frig. Epistolar (1978 - 1990)", Ion Iovan pentru "Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale însoţite de un inedit epistolar precum şi de indexul fiinţelor, lucrurilor si întâmplărilor/ în prezentarea lui Ion Iovan" şi  Gabriela Omăt pentru "Modernismul literar românesc în date (1880 - 2000) şi texte (1880 - 1949) vol. 1". De asemenea, este nominalizat şi Valeriu Anania pentru volumul "Memorii".

Premiul Comisiei pentru literatura minorităţilor are trei candidaţi pentru limba maghiară şi unul pentru limba ucrainiană: Jancso Noemi - "Emotikon", Bogdan Laszlo - "Tatjana", Kiraly Laszlo -"Ploaia de la miezul nopţii" şi Mikola Korsiuk cu volumul de proză în limba ucrainieană "Nici Dumnezeu, nici om".

Anul acesta nu s-au făcut nominalizări la categoria dramaturgie.

Câştigătorii vor fi anunţaţi la Târgul de Carte Bookfest, în cadrul festivităţii de pe 18 iunie, când juriul Uniunii Scriitorilor va acorda şi Premiul Naţional pentru Literatură pe anul 2008.
Mai multe articole despre:
premiu literatură