Filialele PD-L trebuie să anunţe la centru dacă vor să continue parteneriatul cu PSD
PD-L a aruncat mănuşa partenerului de guvernare. Democrat-liberalii au început să rupă unul câte unul protocoalele de colaborare cu PSD din teritoriu, iar până marţea viitoare, fiecare filială trebuie să anunţe la centru dacă este de acord să continue parteneriatul cu social-democraţii.
Aprecierile privind Coaliţia şi dacă aceasta mai poate continua vor fi înaintate conducerii partidului, se arată într-o scrisoare a lui Vasile Blaga, obţinută de NewsIn.
Urmare a acestei circulare, în ultimele două zile, şase filiale PD-L au rupt protocolul cu PSD sau intenţionează să o facă în cel mai scurt timp. Este vorba despre judeţele Iaşi, Galaţi, Neamţ, Dolj, Gorj, Cluj şi Sibiu care vor să se sisteze colaborarea şi la nivel naţional.
În acelaşi timp, PD-L a trecut şi la invitaţii publice de racolare a liderilor locali ai PSD. Vicepreşedintele PD-L, Ioan Oltean, a vorbit despre persoane ca Ioan Rus, Vasile Dâncu, Vasile Puşcaş şi Constantin Simirad, proaspăt exclus din PSD după ce şi-a anunţat sprijinul pentru Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale.
Gheorghe Ştefan, preşedintele PD-L Neamţ a declarat, în direct, la emisiunea Zona de Impact, din 12 septembrie, de la Realitatea TV că "ne-am pronunţat la ruperea protocolului pe plan local, pentru că PSD-ul a a atacat permanent PD-L".