MENIU

Fermierii vor bloca drumurile naţionale, dacă nu vor primi prima tranşă

Foto: RTV

Fermierii vor bloca drumurile naţionale dacă până la începutul lunii noiembrie nu vor primi prima tranşă şi promisiunea în scris a celei de-a doua tranşe, după ce pe 28 octombrie au decis să suspende protestul din Capitală, a declarat preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine, Costel Caraş.

"Am decis să suspendăm protestul şi să lăsăm răgaz această săptămână pentru rezolvarea problemelor de ordin financiar. Dacă până miercuri nu vom avea cei 200 de lei pentru vaci şi 15 lei pentru oi primiţi, şi nu vom avea în scris că vom primi şi a doua tranşă joi (5 noiembrie n.r) vom bloca drumurile naţionale. Oamenii vor ieşi cu tractoare şi animale pe drumuri şi vă garantez asta pentru că oamenii sunt disperaţi" a declarat Costel Caraş.

Aproximativ 1.000 de crescători de taurine au protestat, pe 28 octombrie, începând cu ora 12.00, în faţa sediului Ministerului Finanţelor Publice, nemulţumiţi de neplata subvenţiilor pe cap de animal, de 570 lei pentru bovină, respectiv 44 lei pentru ovină. Aceştia au încercat de mai multe ori să intre în clădirea ministerului, au reuşit să rupă cordonul făcut de forţele de ordine, însă au fost readuşi de jandarmi la locul de protest.

O delegaţie de şase reprezentanţi ai Sindicatului Crescătorilor de Taurine au intrat la negocieri cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, unde li s-a propus achitarea în tranşe a valorii subvenţiilor, însă aceştia nu au acceptat. Nemulţumiţi de rezultatele negocierilor crescătorii de taurine s-au deplasat la Palatul Cotroceni, pentru a continua protestul.

Fermierii care protestează la Palatul Cotroceni s-au îmbrâncit cu jandarmii care asigură ordinea în zonă, încercând să rupă cordonul forţelor de ordine de trei ori, însă nu au reuşit.

Sindicatul Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România şi Sindicatul Crescătorilor de Bovine din România, afiliate la Federaţia Agrostar, s-au desolidarizat de acţiunea de pichetare a palatului Cotroceni, acţiune organizată de Sindicatul Crescătorilor de Taurine, deoarece refuză să se implice în jocurile politice promovate de anumite persoane sau organizaţii.