Femeile rome se consideră inferioare bărbaţilor, potrivit unui studiu SOROS
Femeile din comunităţile rome se consideră inferioare bărbatului, însă gradul de educaţie şi de participare pe piaţa muncii structurează diferit relaţiile de gen şi domestice în familiile rome, potrivit unui studiu calitativ SOROS, care indică rezultate similare celor de acum doi ani.
Munca în focus-grupuri în şase comunităţi de romi a relevat faptul că
femeile rome au o poziţie vulnerabilă faţă de o serie de riscuri precum
sărăcia, lipsa de protecţie socială sau expunerea în faţa bolilor
provocare de naşteri repetate la vârste foarte tinere. Studiul "Femeile
roma - ce ştim şi ce nu ştim despre ele" arată că sunt importante
stocul de educaţie şi experienţa de muncă a femeii, dar şi a
bărbatului, în comunităţile cu stoc educaţional mai ridicat existând o
acceptare mai ridicată a rolurilor similare pentru cele două sexe.
Potrivit managerului de proiect al SOROS, Oana Prispcariu, studiile
calitative prezintă, nu cifre şi procente, ci poveşti de viaţă ale
persoanelor care au participat la studiu. "Le lansăm acum pentru că am
constatat că nu se mai discută despre problema incluziunii romilor,
comparativ cu anul 2006, mai ales în administraţie",
consideră Oana Prisăcariu.
În general, stocul educaţional în comunităţile rome este scăzut, însă
există diferenţe în funcţie de mediu. În comunităţile tradiţionale
stocul de educaţie este foarte redus, majoritatea femeilor sunt aproape
analfabete, în timp ce bărbaţii au maximum patru clase. În comunităţile
non-tradiţionale rurale controlul celor din jur nu mai este atât de
puternic asupra vieţii de familie, stocul educaţional este puţin mai mare,
media educaţiei fiind între patru şi opt clase. Situaţia se schimbă în
comunităţile non-tradiţionale urbane, unde cei din jur au impact foarte
scăzut asupra vieţii de familie, iar stocul educaţional depăşeşte media
de patru-opt clase.
Căsătoria în comunităţile de romi este în general "fără acte", mai ales pentru că în general vârsta de căsătorie este scăzută. Divorţul apare
foarte rar, deşi căsătoria nu implică acte, iar când se întâmplă, cauza
este de cele mai multe ori infidelitatea femeii. La bărbaţii romi
infidelitatea este însă permisă şi este percepută de cele mai multe ori
ca o dovadă de bărbăţie. "În absolut toate comunităţile statutul
femeii este unul de inferioritate, recunoscut şi asumat de aceasta.
Nimeni nu pune la îndoială acest lucru", explică Mălina Voicu,
cercetător care a lucrat la studiul "Femeile roma".
Studiul SOROS s-a derulat în perioada martie-iulie 2009 în şase comunităţi tradiţionale şi non-tradiţionale de romi, atât în mediul urban cât şi în cel rural.