MENIU

Federer a început să plângă la premiere, Nadal şi-a cerut scuze că l-a învins - GALERIE FOTO

Foto: eurosport.com
Foto: eurosport.com
Foto: eurosport.com
Foto: eurosport.com
Foto: eurosport.com
Roger Federer a fost foarte emoţionat şi la premiere a început să plângă
Foto: australianopen.com

În momentul în care Roger Federer a primit de la Rod Laver trofeul pentru finala disputată, elveţianul a fost extrem de emoţionat, el nereuşind să spună decât "Mulţumesc pentru sprijin", după care a început să plângă.

Aplaudat de întreaga arenă, care are o capacitate de aproximativ 15.000 de locuri, dar şi de Rafael Nadal, elveţianul a revenit după câteva momente la microfon: "Nu vreau să am eu ultimul cuvânt, tipul ăsta (n.r. Nadal) o merită, a jucat fantastic. Vreau doar să spun că aceste legende ale tenisului prezente azi aici înseamnă mult pentru mine. Ne revedem la anul".

Primul spaniol care a câştigat Australian Open, Rafael Nadal, a declarat, duminică, la festivitatea de premiere, că oricând joacă împotriva lui Roger Federer este o mândrie, iar faptul că s-a impus îl bucură, pentru că visa să primească trofeul de la fostul mare tenismen Rod Laver.

"De fiecare dată când joc cu Federer este o mândrie şi mă bucur că am câştigat. Îmi cer scuze că l-am învins, ştiu ce i-am făcut, dar ştiu şi că va egala recordul lui Sampras. Mulţumesc publicului pentru încurajări. Pentru mine a fost un vis să primesc acest trofeu de la Rod Laver. Ne revedem la anul", a afirmat Nadal.

La începutul ceremoniei de premiere au fost prezentaţi cei patru tenismeni pe care Rod Laver i-a învins în finalele în 1969, în urmă cu 40 de ani, când a câştigat pentru a doua oară toate cele patru titluri de Mare şlem, Andres Gimeno (Australian Open), Ken Rosewall (Roland Garros), John Newcombe (Wimbledon) şi Tony Roche (US Open). Australianul reuşise aceeaşi performanţă în 1962.

Arena pe care Nadal şi Federer au disputat finala poartă din 2000 numele lui Rod Laver.

Liderul mondial, Rafael Nadal, s-a impus, duminică, în faţa elveţianului Roger Federer, scor 7-5, 3-6, 7-6, 3-6, 6-2, în cadrul finalei primului turneu de Mare şlem al sezonului, Australian Open. Partida a durat 4 ore şi 22 de minute, timp în care Nadal a reuşit patru aşi, iar Federer 11. Odată cu această victorie, Rafael Nadal a devenit primul spaniol care a câştigat turneul de la Australian Open.

Aceasta este cea de-a 19-a partidă disputată de Nadal şi Federer, ibericul având până în prezent 13 victorii. Cei doi tenismeni au disputat 15 finale, în 11 dintre ele impunându-se Nadal. Cu această înfrângere, Roger Federer ratează încă o dată posibilitatea de a-i egala recordul lui Pete Sampras, care a cucerit 14 titluri de Mare şlem.

Mai multe articole despre:
Roger Federer Rafael Nadal Australian Open