Federaţia "Spiru Haret" cere Curţii Constituţionale să se sesiseze în privinţa legilor asumate de Guvern
Federaţia "Spiru Haret" s-a adresat Avocatului Poporului, solicitându-i sesizarea Curţii Constituţionale a României în privinţa celor trei legi pe care guvernul şi-a asumat răspunderea săptămâna trecută, pe motiv că acestea ar conţine prevederi neconstituţionale.
Demersul face parte dintr-o serie de proteste ale sindicatelor din Educaţie, care mai include propunerea unei iniţiative legislative, prin strângere de semnături, pentru modificarea Legii salarizării unitare, şi o grevă generală de o zi, programată pe 5 octombrie, la care vor participa şi bugetari din alte domenii.