Federaţia Sindicatelor din Administraţie ar putea declanşa grevă generală din 28 octombrie
Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) au anunţat la Cluj că vor declanşa pe 28 octombrie grevă generală, dacă până pe 20 octombrie Guvernul nu le rezolvă revendicările.
Preşedintele FNSA, Valer Suciu, a declarat în cadrul unei
conferinţe de presă, că Executivul trebuie să elimine articolele
referitoare la diminuarea salariilor sau pierderea locurilor de muncă
din legile privind salarizarea unică din sectorul bugetar şi
reorganizarea agenţiilor guvernamentale.
"Biroului Executiv al
FNSA a hotărât azi declanşarea conflictului de muncă şi stabilirea unui
calendar de protest. De mâine vom începe să adunăm semnături de la
membri de sindicat şi vom informa guvernul că dacă nu elimină din cele
două acte normative pe care şi-a asumat răspunderea - Legea salarizării
unitare din sectorul bugetar şi legea de reorganizare a agenţiilor din
sistemul bugetar - prevederile care generează diminuări de salarii,
disponibilizări de personal şi încalcă principiile autonomiei locale.
Termenul pe care îl dăm este de 20 octombrie", a afirmat Suciu.
Totodată, FNSA solicită preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge cele două legi.
Sindicaliştii au mai stablit că pe 5 octombrie se vor organiza pichetări ale prefecturilor din toate judeţele din ţară şi pe 7 octombrie FNSA va participa la un miting de la Bucureşti organizat de Cartel Alfa.
Greva generală va fi precedată, pe 23 octombrie, de o grevă de a vertisment cu înteruperea activităţii între orele 8.00 şi 10.00 O altă solicitare a Biroului Executiv al FNSA este ca salariaţii din
administraţie să nu fie membri în comisiile pentru alegeri.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie are 46.000 de
membri la nivel naţional, membri în consiliile locale, judeţene şi
angajaţi ai instituţiilor din subordinea lor.