MENIU

FC Timişoara, neputincioasă la Braşov

Foto: NewsIn

FC Timişoara a pierdut, scor 0-1, meciul disputat, în deplasare, cu FC Braşov, în etapa a 34-a, ultima a ediţiei 2008-2009 a Ligii I. În urma acestui rezultat, coroborat cu primirea celor şase puncte de la TAS, FC Timişoara încheie sezonul pe locul 2 şi va evolua în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Cu un nou antrenor, după demiterea lui Gabi Balint, FC Timişoara a fost o echipă insipidă la Braşov. Principalul de ocazie Valentin Velcea a alcătuit o formulă de start menită să-i surprindă pe braşoveni, însă chiar timişorenii au părut surprinşi şi pe alocuri chiar străini pe teren. În timp ce jucătorii aflaţi pentru ultima oară sub comanda lui Răzvan Lucescu, noul selecţioner al României, au încercat să se apropie de poarta lui Pantilimon construind, fotbaliştii de la FC Timişoara nu au reuşit să lege prea multe faze şi nici să-i pună reale probleme portarului Bogdan Stelea, aflat la ultimul meci din carieră.

Scenariul a fost acelaşi în cea mai mare parte a meciului, niciuna dintre cele două combatante nereuşind să creeze prea mare pericol la poarta adversă. FC Timişoara. Lucrurile au luat, însă, o cu totul altă turnură în minutul 88, când Hadnagy a marcat golul prin care FC Braşov i-a făcut antrenorului Răzvan Lucescu un cadou frumos de despărţire.

Vezi aici cum s-a desfăşurat partida FC Braşov - FC Timişoara, scor 1-0.
Mai multe articole despre:
Liga I FC Braşov etapa a 34-a FC Timişoara