MENIU

FC Barcelona: Hleb a fost împrumutat un an la VfB Stuttgart

Foto: http://images.sportinglife.com

Clubul spaniol FC Barcelona a anunţat joi că mijlocaşul Alexander Hleb va fi împrumutat pentru un an la fostul său club VfB Stuttgart.

Internaţionalul bielorus trebuia iniţial să fie împrumutat la Internazionale, ca parte în tranzacţia prin care Zlatan Ibrahimovici a fost cumpărat de FC Barcelona, în timp ce Samuel Eto'o a fost transferat de echipa italiană.

Fotbalistul în vârstă de 28 de ani nu a reuşit să-şi câştige postul de titular la formaţia pregătită de Josep Guardiola şi a cerut să fie împrumutat la Stuttgart, pentru care a jucat din 2000 până în 2005.

Hleb a ajuns la Barcelona anul trecut, fiind cumpărat de la Arsenal, pentru 18 milioane de euro.
Mai multe articole despre:
împrumut Fc Barcelona Stuttgart Hleb