MENIU

FC Argeş află pe 24 iulie dacă va fi retrogradată

Foto: NewsIn

Fotbaliştii Piteştiului s-au apucat de treabă, însă Argeşul stă şi acum la graniţa dintre Liga I şi Liga a II-a. Pe 24 iulie, Comisia de Disciplină a Ligii va decide dacă va retrograda echipa arestatului Penescu.

Apele sunt încă tulburi la Piteşti. Prinşi la mijloc în Scandalul Mită în Fotbal, fotbaliştii Argeşului ar putea ajunge în B.

"Chiar nu mai ştiu nimic despre situaţia de la FC Argeş, am auzit că o să ne retrogradeze. Eu zic că nu e vorba de aşa ceva pentru că ar fi mare păcat", a declarat Cristi Tănase.

Vedeta de naţională, Tănase, şi-ar dori să lucreze la Steaua cu italianul Bergodi.

"Toată lumea ştie că e un antrenor foarte bun, pe unde a fost a făcut treabă bună, la Rapid a făcut treabă, pe Poli a scăpat-o de retrogradare", a mai spus Tănase.

Piteştiul are parte şi de veşti bune. Antrenorul Ionuţ Badea vrea să rămână şi la greu alături de FC Argeş.

"Am oferte, dar n-am luat nicio decizie pentru că mă interesează continuitatea obiectivelor la societatea noastră. Am decis să nu mai dau curs altor oferte pe care le-am primit", a spus Ionuţ Badea.