Fanii stelişti către Gigi Becali: "Fă-ţi bagajele, te-aşteaptă oile!"
Războiul dintre suporterii Stelei şi patronul Gigi Becali şi-a consumat duminică un nou episod. Circa 200 de fani ai "roş-albaştrilor" au protestat în parcarea din faţa stadionului din cartierul Ghencea, faţă de politica patronului Gigi Becali, căruia i-au cerut din nou să plece de la echipă. De asemenea, ei au scandat împotriva noului antrenor Mihai Stoichiţă, adus în locul italianului Cristiano Bergodi.
Suporterii au scandat sloganuri ca "Becali pleacă din Ghencea", "Vinde Steaua", "Dacă nu pleci din Ghencea, noi te vom teroriza şi de noi nu vei scăpa", "Fă-ţi acum bagajele, că te-aşteaptă oile" şi nu l-au omis nici pe noul tehnician, scandând în câteva rânduri "Mihai Stoichiţă eşti o mizerie".
Fanii au scandat, însă, numele foştilor antrenori de la Steaua, Cristiano Bergodi, Marius Lăcătuş sau Gheorghe Hagi, şi au aprins câteva torţe şi fumigene. La un moment dat, în apropierea lor şi-au făcut apariţia două dube ale Jandarmeriei, iar mai mulţi oameni ai legii i-au fotografiat pe fanii care protestau.
Protestul fanilor stelişti a început la ora 16.00, când a început şi meciul Steaua - Pandurii şi s-a încheiat, fără incidente, după aproximativ o oră.
Gigi Becali a comentat astfel acţiunea suporterilor: "Sunt nişte huligani şi acum m-am convins de asta. Nu aveau ei cum să intre pe stadion, chiar dacă voiau. Poate doar cu elicopterul. Jandarmeria i-a lăsat intenţionat să protesteze, că să îi filmeze şi apoi să le dea interdicţie. Fanii Stelei sunt câteva milioane, nu câteva sute de derbedei".